Reciful de la Butesti

                                                  
   E o stinca foarte pitoreasca si interesantsa.Se afla aproape de extremul sud-est al lantului de toltre din lunca Prutului.Incepe in partea de nord a satului butesti raionul glodeni intinzinduse de la nord-vest spre sud-est dea lungul malului sting al riului Camenca(afluient sting a prutului)pe o lungime de aproximativ 2 kilometri.Latimea recifului e de 60-125de metri.In partea dinspre satul Butesti a stincii se afla o pestera cu adincimea de aproximativ 9metri(oamenii din partea locului marturisesc ca ea patrunde mai adink in recif)shi are innaltimea de 2,5metri.In popor circula diverse legende despre  ea.In una se spune ca multi oameni au patruns in pestera,dar nimeni nu a dat de capatul ei deoarece frica ii intoarce indarat.Se mai vorbeste ca doi sateni nu sau mai intors din ea.Incercind sa deschida o usa de metal la care au ajuns au inpetrit pe loc.o alta legeda spune ca in pestera din stinca butestiului a trai cindva Svidrigailo,fratele regelui decedat al Lituaniei,care a fost nevoit sa-si paraseasca meleagurile din cauza ca a pierdut lupta pentru tron.Ziua el ciobanea la un oarecare Neagu,iar noaptea se ascundea in labirinturile pesterii,caci era urmarit de trimisi noului rege,care hotarise sai omoare pe toti rivalii sai.Anca,fica cea mai mare a lui Neagu,ii aducea zilnic mincarezi.Anume ea i-a salvat viata atunci cind i dadusera de urma doi calai travestit in calugari.Peste un timp,Svidrigailo totusi a reusit sa ajunga rege al Lituaniei.Anca a fost luata la curtea regala,iar Neagu a devenit cel mai bogat om din Buteshti.
  Intr-adevar,pestera din stinca de linga butesti ascunde multe taine ale trecutului.Sapaturile efectuate de arheologi mai multi ani in urma.intr-un colt al acestei pesteri,au pus la dispozitia savantilor multe unelte de lucru si resturi de bucatarie ale oamenilor preistorici din epoca veke de piatra shi din evul mediu.
  Un timp stinca de la Butesti a inceput sa fie intensiv valorificata,pentru a se extrage piatra din ea.In anul 1963,in timpul dobindirii calcarului,in peretele din dreapta al defileului,format din piraiashul Camincutza(afluient al Camencii),in rezultatul unei explozii puternice,la suprafata au aparut o multime de oase,fosile de animale,printre care unele erau afumate,altele arse,si citeva obiecte de cremene,ce pareau sa fie prelucrate.Specialistii paleontologi sositzi la fata locului, au cercetat minutis obiectele cu pricina si au ajuns la concluzia ca s-a descoperit o asezare omeneasca din epoca veke de piatra.Curind ipoteza savantilor sa confirmat pe deplin.La un capat al stincii a fost descoperita ''gura'' unei pesteri carstice,formata in urma dizolvarii substantelor calcaroase solubile.Interiorul ei era umplut cu pietre mari de calcar,pamin si lut argilos,in care se aflau oase straveki de animale.Astfel sa constatat ca in timpul esploziei a fost deteriorata partea posterioara a peshterii.

Stânca mare din Buteşti

Legenda satului "Butesti''

Cu mai bine de 2 secole în urmă, afirma legenda,aceste meleaguri erau acoperite de păduri. Tot aici îşi odihneau bătrîneţele şi o stîncă uriaşă de şarpe, avînd la margini cîte o peşteră. Se spune că pe timpuri stînca a fost locaşul unei garnizoane turceşti.

În 1812 Basarabia intră în componenţa Rusiei Ţariste. Chiar din acel an pornise zvonul cum că turcii ar fi ascuns în stîncă numeroase comori. Mirosul aerului a trezit gustul multor aventurieri,căutători de comori. Însă nimeni nu a reuşit să facă vreo descoperire. Cu cîţiva ani mai tîrziu stînca a fost vizitată de un grup de nevoiaşi, în fruntea cărora se găsea boierul Butescu,arheolog de profesie. Se spune că Butescu le promiseseră săracilor jumătate din profit în caz dacă truda se va încununa cu succes. Începu munca. Greu le-a fost bieţilor oameni, dar nimeni nu îndrăznea să-şi arate oboseala de dragul comorii turceşti. Au muncit ei cu elan şi tragere de inimă pînă  la începutul iernii. Dar în zadar. Descurajaţi, oamenii vroiau să-şi caute de drum. Butescu a ştiut sa-i convingă pentru a rămîne pînă la primăvară. Ei au îndurat toate greutăţile cu bărbăţie. Aveau încredere în cuvîntul lui Butescu.

Cînd rîuleţul Camenca a început să-şi strecure apele, arheologul i-a mînat iarăşi la lucru. Dar piatra stîncii rămîne mereu rece şi inertă. Şi, totuşi,cît a fost ea de piatră, la urma urmei, s-a văzut nevoită să le deschidă oamenilor calea spre comoară. Era o ladă veche acoperită cu muşchi. Turcii au ascuns-o într-o nişă. I-a sfărîmat lacătul şi au deschis-o. era aur turcesc. L-au luat şi l-au împărţit după cum le-a fost vorba. Săracii n-au mai plecat înapoi. S-a dus numai Butescu. Au rămas ei să-şi ducă viaţa lîngă peşteră, crezînd că vor mai găsi ceva aur. Şi-au înjghebat cîte o gospodărie şi s-au pus pe trai. De aur nu se ştie, dacă au găsit sau ba, însă batrînii una precizează : în cinstea conducătorului lor, ei au denumit cătunul lor Buteşti . Şi a rămas Buteşti pînă astăzi.